Știi, Doamne, sărăcia mea!
Și tot ce către tine poartă!
Cu toată buruiana rea
Și puțin soare pe o moartă.
Și oboseala mea s-o vezi,
Și luna stinsă-n zori oprind-o,
Singurătatea-mi fecundezi,
Cu strălucirea ta stropind-o.
Deschide-mi, Doamne, calea ta,
Lumină-mi sufletul cu viață.
Că-i tristă bucuria mea,
Ca iarba lâncezind sub gheață.
Sensul versurilor
Piesa este o rugă către divinitate, exprimând sărăcia sufletească și căutarea de lumină și alinare. Vorbitorul își prezintă oboseala și singurătatea, cerând ajutor și sperând la o cale mai bună.