Trecând ca o nălucă, prin vifor, prin noroi,
El fuge-nvins și bezna pădurilor îl înghite;
Nu simte cum în valuri, din rănile cumplite,
Îi curge mândrul sânge pe platoșă șiroi.
Dar gândul-i vajnic zboară sălbatic înapoi,
Și când își amintește cum, de păgâni răpite,
Plăpândele domnițe în lanțuri zac robite,
Și cum tăiați pieriră coconii amândoi.
Pe-un mal de râpă calul și-oprește deodată,
Privește plin de turbă spre zarea-nflăcărată,
Și alba barbă-și smulge și blestemă hain,
Și-amenințând văzduhul, cu pala-n mâna dreaptă,
Se-ntoarce Voievodul mânat de-un aprig chin
În valea unde lupta și moartea îl așteaptă.
Sensul versurilor
Un voievod înfrânt se întoarce în luptă, mânat de dorința de răzbunare după ce a pierdut bătălia și familia i-a fost ucisă. El este cuprins de disperare și furie, dar hotărât să înfrunte moartea.