Ne zvârcolim în plus și nu e bine.
Rău la ficat ne cade și la mai.
De când armindenul se cheamă mai,
Se cheamă că e rău și viața chin e.
Întreabă-mă ce vrei, să-ți spun ce n-ai,
În inimă cultivi un mărăcine
Ce crește – șarpe-ncolăcit în tine-
Cu tine nici nu-ți vine să mai stai.
Dar casa-mprejmuită cu pustiu
Te ține lângă ea ca-ntr-un sicriu,
În care, dacă miști, te cred moroi.
Și vin și te aruncă în noroi.
Și sângele ți-l sorb și tu ești viu.
Păstori? Avem o turmă! N-avem oi.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de suferință profundă și captivitate, atât fizică, cât și emoțională. Protagonistul se simte prins într-un ciclu vicios de durere și neputință, fiind manipulat și exploatat de cei din jur.