Marin Sorescu – Enigma

Enigma.
Domnule, am auzit în tinerețe o ghicitoare
Și i-am uitat răspunsul.
,,Tenghelita,
Menghelita,
De carcee,
Tombolita.
Ghici, ce e?”.
De vreo patruzeci de ani mă tot chinui
S-o dezleg,
Sau să-mi aduc aminte răspunsul.
M-am dus în satul în care-am auzit-o,
Am întrebat din om în om:
Nimeni nu știa,
O ghicitoare care-a dispărut.
Maica Mare, Maria Rădulescu Falcoianu
Numită maica Rica, din comuna Redea, Romanați,
i-a spus în 1919 lui neica Ionescu,
Din Redea, ghicitoarea asta.
Când și-a dat el seama c-a uitat răspunsul,
Maica Rica murise.
Și de-atunci îl tot chinuie.
Dacă ar fi ca în povești, ar fi trebuit să i se taie
Capul, ca nu poate dezlega enigma.
Dar nici ghicitoarea nu se mai poate dezlega singură
Și se folosește de el, ca să-și aducă aminte
Răspunsul. Toate au avut un sens pe vremuri,
Și au dispărut, fie sensul, fie cuvintele acestui sens.
,,Tenghelita,
Menghelita,
De carcee
Tombolita.
Ghici ce e?”.
Nu cred c-o să ghicesc până mor,
Spune bătrânul, și la colțul ochilor i se
Încrețește un zâmbet al ochilor, subțire.
Da, uite ți-o spun și eu dumitale.
Vezi dumneata că și zicerile astea
Sunt ca niște fântâni, care, dacă nu mai sunt șlefuite,
Se înfundă, cad ghizdurile și crește rogoz și
Ardelul broaștei din ele.
Am văzut odată niște oameni
Se uitau la o fântână, care se cam învechise.
Cumpăna se cam ușurase.
Unul a zis:
– De coinațe trebuie să mai punem
Un fier de plug,
Să atârne bine.
Să se cumpănească bine, așa.
Fierul vechi de plug
Atârnând de cumpene,
Arând prin aer de câte ori
Se afundă găleata
Și iarăși coborând cu brazda lui de cer..
Dacă mă-ntrebi unde s-au dus, toate, cum de-au dispărut
Nu știu ce să-ți răspund.
Ca ,,Tenghelita, menghelita” aceea.
Ghici ce e?