Viața începe cu târâtoarele –
Amoeba, melcii, păianjenii,
Apa cu fiecare val,
Drumurile flămânde de spații,
Rădăcinile când le e foame.
Până și mineralele
Se mănâncă între ele,
Diamantul are burta plină
De toate celelalte.
Tot ce vedem vertical:
Diferite forme
De dansuri nupțiale
Care ajung sublimul la plopi,
Grotescul la munți,
Curcubeul la șerpi.
Noaptea bate în lună
Toaca pentru înmulțire,
Până și semințele au călduri.
Cel mai desfrânat e copilul
Care își suge degetele.
Își este și fidel:
Știe să se descrie cu exactitate
De fiecare dată.
Peștii, păsările, animalele cu mari speranțe
(Printre care și omul)
Își depun ouăle direct în nisip,
În nisipul cald,
Pe care-l uită imediat după sărut.
După cum vedeți,
Totul este perfect,
Rotund ca o sferă
În interiorul căreia nu găsești
Nici un colț, nicio linie frântă
De care să te spânzuri.
Sensul versurilor
Piesa explorează ciclul vieții și interconectarea tuturor lucrurilor, de la cele mai simple forme de viață până la cele mai complexe. Sugerează că, în ciuda aparentei haos și a luptei, totul este perfect și rotund, fără scăpare.