Leul stă cu gura căscată
Și așteaptă ori, să-mi bag capul,
Ori să-i dau o poezie.
Nu le mai dau poezii,
Dobitoacelor acestea sinistre,
Cu inima de piatră,
Că le-nghit pe nerăsuflate,
Pe nemestecate.
Mai bine îmi vâr capul?
Dar, oare o fi bine?
Mai bine o poezie, decât să-mi vâr capul..
Mai bine o poezie.
Lumea trece și furisează câte-o scrisoare
Se uită în jur
Dacă n-a observat cineva,
Ca ucigașul când dă otrava.
Fățit, eu stau îndelung
Și-i vâr în gură poezii,
Una după alta,
Parele mele contra mea..
Apoi contemplu de la distanță
Puntea suspinelor
Și canalul, pe unde va trece
Inevtabila galera.
Sensul versurilor
Piesa explorează conflictul dintre a oferi artă (poezie) unei lumi insensibile și riscul de a te expune vulnerabil. Metaforele leului și a otrăvii sugerează pericolele inerente în a împărtăși creația cu o lume care o poate distruge sau ignora.