Ah, unde-a fost Cartagina arată,
De mii de ani, nici iarba nu răsare.
Învingătorii-atunci au dat cu sare,
Făcând dintr-o minune-o albă pată.
Un vechi blestem efectul şi-l arată
Poate şi-aici, între Carpaţi şi mare.
Românul este bun numai să are,
Dar rodul să nu-l strângă niciodată.
Corabia cu vise se scufundă,
Toţi şobolanii au sărit în undă,
Înoată-nspăimântaţi în albe creste.
Rămână doar şi versurile-aceste,
Catarge fulgerate, dând de veste
De-o epocă, în scufundări fecundă.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a decăderii civilizațiilor, folosind exemplul Cartaginei. Se face o paralelă cu situația din România, sugerând un blestem sau o soartă nefavorabilă care împiedică prosperitatea. Versurile evocă un sentiment de melancolie și resemnare față de un destin implacabil.