Mariana Marin – Fabrica de Trecut

Dar dacă în această dimineață
trezindu-mă eu, flori proaspete-n jur, mâzgă
în chiar prima zi de după facerea lumii
și el, aruncând din nou peste cap
la început pieptenele, apoi aripa de furnică,
iarba-fiarelor,
m-ar alunga cu aceeași mână a mea
în fabrica de trecut?
Acolo unde clopotele îți bat pe sub piele viața în cuie,
unde chiar și în genunchi, Doamne,
tot mi s-ar pune ștreangul de gât,
tot ar mușca vesel pe spatele gol biciușca
din ușurință numită mult prea ușor vinovăție.
Vinovăție?
Dar eu am de partea mea îngerul și craniul mătăsos,
cizmă glorioasă ce atât am urât și albina;
dar eu scormonesc lucrul cu sinele tăvălit,
cel care în ghinda despicată își întinde șira spinării
lăsându-se adorat, terfelit,
de-a psalmurilor lire îndesit.
Am învățat, Doamne, să-mi înnegresc ochiul
sub acest cer
pentru care și eu am visat gavota și ceaiul,
amurgul posac, pricoliciul, călătoria pe mare, veninul
piticul și lătrătura,
arsura,
apoi din nou danțul.
Și cu toate acestea
dacă trezindu-mă, flori proaspete,
în chiar prima zi după facerea lumii,
el, carne a mea pe-a morții boltă,
m-ar arunca din nou în fabrica de trecut.
Iconostas