Despre liniștea dealurilor în toamnă.
Ce minunat ar fi, în mijloc de oraș, să ridici ochii, deodată,
și să vezi dealurile arămii și pădurea înmiresmată..
și să-ți spui, așa deodată, că toamna este minunată!
Cu mâinile în buzunare și părul în vânt,
să te simți născut din Cuvânt.
Să știi că lumea e făcută să o stăpânești,
dar nu oricum, ci doar când iubești.
Picătură de rouă, cu picătură de rouă de se adună, sunt pentru noi.
A, că lumea e rea!? Fie, doar e viața sa!
Că răutatea înflorește și pâinicile se micșorează!?
Fie, asta nici nu contează!
Dar Pâinea, cea mare și rotată-n cuptor,
nu-ți șușură crescând cântec de dor!?
Nu se arămește pădurea de drag!
Și când ieși în prag, în mijloc de oraș,
și ridici ochii, deodată, vezi dealurile arămii și pădurea înmiresmată.
Și atunci îți spui, așa deodată,
că toamna e minunată..
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra frumuseții naturii toamna și a importanței iubirii în viață. Chiar dacă lumea are și părți negative, bucuria și frumusețea pot fi găsite în lucrurile simple, cum ar fi natura și conexiunea cu ceilalți.