Despre tristețea așteptării.
Plânsul plângea.
Zgâria cu ghiațul la picioare țărâna
și toate-i păreau una.
Pe malul lacului trist suspina.
Nedreptatea tare urâtă-i era.
Cu lacrimi mari înnodate-n bărbie
trist și amar suspina.
Până și plânsul plângea.
Tu plângi, el plânge..
Noi plângem când pâinea o frângem.
Dar plânsul plânsului
nu-i cea mai mare tristețe,
căci singur ești când pâinea o frângi
și singur, doar singur pâinea mănânci.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul profund de tristețe și singurătate. Vorbește despre durerea așteptării și nedreptatea percepută, culminând cu imaginea unei persoane singure care își frânge și mănâncă pâinea, simbolizând izolarea completă.