Bogată mult eram în sărăcie,
căci nestatornică de-i slava lumii
și norocirea schimbătoare,
deasupra-i Inima cea mare
ce pentru noi, din îndurare,
vândut S-a dat, și lumii prins,
și judecat, și răstignit,
de marea-I Dragoste cuprins,
ne-a înălțat prin firea Sa
durerea și-umilința să putem ierta.
De-i adâncită-n sinea ei durerea,
Lumina de-i pe chip răsfrântă,
Va fi doar taina lacrima ascunsă
și mângâierea jertfei din Iubire sfântă.
Căci din surâs iertarea de-nflorește
E mult mai blândă-n sinea ei Iubirea,
în liniște și alinare tandră sta zidirea,
și-i mângâiere tainică-n adânc rostirea.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre sacrificiul suprem făcut din iubire și despre puterea iertării. Durerea este transformată în lumină și mângâiere prin credință și jertfă, oferind alinare și speranță.