Mult mă-ntreabă-o floricea
De ce nu-s verde ca ea,
Ei îi vine să stea verde
Că tot la fereastră-mi șede,
La fereastră a crescut,
La fereastră s-a născut.
Nu mi-o bate niciun vânt,
N-o usucă niciun gând,
Dar eu câte gânduri am,
Câte zile-s într-un an,
Dar am unul de mă doare,
Mă usucă din picioare.
Cântă-mi, cuce, numai mie,
Că la toamnă nu se știe
Ce cuc mi-o mai cânta mie,
Cine-o mai culege vie,
Ori că mor, ori că trăiesc,
Ori prin codrii pribegesc.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și introspecție, comparând efemeritatea vieții umane cu perenitatea naturii. Vorbitorul se simte copleșit de gânduri și singurătate, tânjind după o consolare temporară.