Ieri în codru mă dusei
Și o frunză-mi alesei
Și o frunză-mi alesei,
Mi-alesei și o rupsei,
Mi-alesei și o rupsei.
I-am rupt codrului frunza, măi,
Și mi-am scris doina pe ea
Și mi-am scris-o pe poteci
Și pe izvorașe reci
Și pe izvorașe reci.
Pe lumina soarelui
Și pe coama vântului
Ca mi-e doina legănată
Tot cu codru-mpreunată
Tot cu codru-mpreunată
Am crescut de mititea, măi,
Tot cu codru-alăturea
Tot cu codru-alăturea,
El cu frunza și iarba
Eu cu doinișoara mea.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o legătură profundă și nostalgică cu natura, în special cu codrul. Doina este scrisă pe o frunză și purtată de elementele naturii, simbolizând o unitate între om și mediul înconjurător.