De n-ar fi-n lume uitarea
M-ar mânca, zău, supărarea,
Supărarea și necazul
Astea-mi ofilesc obrazul,
Supărarea și cu dorul
Că mi-am pierdut puișorul.
Spune-mi, frunză, spune-mi tu
Unde să-mi găsesc dorul
Că pe un’ l-am căutat
Numai de pustiu am dat,
Îl caut și nu-l găsesc,
De dorul lui mă topesc.
Ca să scap de supărare
O să mă rog de uitare,
Peste lacrimi și suspine
Să se-așeze gânduri bune,
Fără lacrimi și amar
Inima să-mi râdă iar.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă și dorința de a uita suferința. Căutarea alinării în uitare este văzută ca o modalitate de a depăși necazurile și de a regăsi bucuria.