De-o vreme mă tot gândesc
Și-n tot felul cântăresc
Ce-i omul și ce-i viața
Și de ce se rupe ața,
Câte-n lume am de tras,
Câte iau și câte las.
Omul se naște pe lume
Să se bucure, să-ndure,
Să plângă, să veselească,
Pe toate să le trăiască,
Azi îi cântec și plăcere,
Mâine lacrimi și durere.
Așa-i pe lume lăsat
Niciun om fără păcat,
Niciun om fără suspine,
Tot un rău și tot un bine,
Și viața așa se duce
Un ochi râde, altul plânge,
Eu de lume nu mă leg
Că-ntr-o zi tot tre’ să plec.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra naturii efemere a vieții, asupra bucuriilor și tristeților inerente existenței umane. Vorbitorul meditează asupra destinului și acceptă ideea că, într-o zi, va trebui să părăsească această lume.