Da, ești bătrân… Și totuși gustă
priveliștea – atâta câtă-ncape
în ochii tăi cu ostenite pleoape –
E drept, îți este zarea mai îngustă,
dar ți-e și cerul mai aproape.
Da, ești bătrân… Și totuși cântă
cura fetiței care te sărută,
cum ai cântat și-ai sărutat o sută,
bătrânele poet.
E drept că sângele mai greu se-nfierbântă,
dar se și răcorește mai încet.
Da, ești bătrân… Și totuși oare
nimica nu-ți mai poartă lira-n pântec?
Ți-a odrăslit și cel din urmă cântec?
Ți-a spus durerea până-n vârf și până-n fund?
E drept, îți e mâna mai tremurătoare,
dar freamătă și struna mai rotund.
Da, ești bătrân… Și totuși, du-te
pe vechiul drum, la cârșma de-altădată.
Iubește, crede, cântă și te-mbată
la nesfârșit, de la-nceput.
E drept, iluziile se pierd mai iute,
dar ai și mai puține de pierdut.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra îmbătrânirii, dar încurajează la a continua să te bucuri de viață, să iubești și să creezi, în ciuda limitărilor fizice și a pierderilor. Subliniază faptul că, deși iluziile se pierd mai repede odată cu vârsta, ai și mai puține de pierdut, invitând la o acceptare senină a trecerii timpului.