Va trebui să treacă mult timp,
înainte ca prezentul nostru să devină istorie,
la fel ca și noi;
Vom înfrunta marșurile lungi,
dar mai întâi de toate
vom apăra copacii pe care-i folosim,
vom apăra cupola nopții și luna atârnândă peste colibele noastre;
Vom apăra căprioara sprintenă
și-argila strachinelor noastre,
și penele de vultur înaripând ultimele noastre cântece vom apăra,
chiar dacă-n curând îți vei construi lumea pe osemintele noastre
și vei pava așezămintele sacre,
pentru a deschide o rampă către lună;
Aceasta-i epoca industrială,
epoca cărbunelui;
Fosilele pentru a-ți potoli setea de vinuri bune sunt cei morți și așezările noastre;
Morții și buldozerele,
morții și spitalele…
Aveți monitoare radar pentru a capta morții
ce părăsesc viața asta de mai multe ori,
pentru a captura morții umblând după moarte,
morții care hrănesc bestia civilizației;
Morții care se duc pentru a duce pământul,
după ce relicvele lor vor fi dispărut;
Unde, o, stăpâne alb, îi duci pe oamenii mei.. și pe-ai tăi?.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și disperarea unui popor indigen în fața distrugerii culturii și a pământului lor de către civilizația modernă. Vorbește despre sacrificiile făcute și despre viitorul incert al ambelor popoare.