Prin el am cunoscut norodul.
Încrezătoare, la brațul lui,
am coborât tot mai jos,
până la prispele verzi ale țării.
Fiecare om poartă un jug blestemat,
care-l apasă crâncen. Și-s prea puține bucuriile
în satul bărbatului meu,
deși-i așa de mult soare și cântec acolo.
Fetele,
Catrinele, Mariile, Savetele
înfloresc o singură dată, o singură zi,
atunci când își pun cununia.
După aceea vine sărăcia, pustia.
Deși ară și seamănă cu mâinile lor,
culeg cu mâinile lor,
totuși, niciodată n-au pâine de-ajuns.
Iar din lipsa pâinii ies șerpii.
Le intră întâi în gânduri,
după aceea li se cuibăresc în inimi.
Oamenii gem și încărunțesc repede.
Simt în preajma lor un duh negru vâslind.
Apucă topoarele și le aruncă spre cer.
Chiaburii îi privesc. Și râd la garduri.
Ei știu cauza.
Doamne ferește de mânia desculțului și a flămândului.
Sensul versurilor
The song depicts the harsh realities of rural life, highlighting the poverty and inequality faced by the villagers. Despite the beauty of the land, they are burdened by hardship and lack basic necessities, leading to despair and resentment.