Vor fi și-atuncea ierburi și zăpezi…
Tu, ochi, cum ai să rabzi să nu le vezi?
„Ba nu, mai pe-nnoptate-am să mă scol,
să dau livezii, stupilor, ocol,
să mângâi lemnul ușilor de-acasă
și păpușoii galbeni pe mătasă.
Dulăii vor veni să mă miroase,
cu boturile negre, somnoroase,
și gudurând spinările: «stăpână,
de unde vii, că mirosi a țărână? ».. ”
Sensul versurilor
Piesa explorează tema întoarcerii și a acceptării sfârșitului. Naratorul anticipează moartea, dar și o reîntoarcere simbolică la elementele familiare ale vieții, natura și căminul, într-un ultim gest de împăcare.