Frumoase-s câmpiile vieții,
frumoasă primăvara de aur;
ci eu se cuvine să plec înainte
de-a-ntomna în pădure.
Se cuvine să plec înainte
de-a vedea miezul zilei,
când nu s-au copt încă perii vărateci
şi grâul nu sună.
Frumoase-s câmpiile vieții.
Întorc capul să mai văd încă o dată
ceea ce ani în şir am privit;
ceea ce şiruri lungi de ani n-am să mai văd.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o melancolie profundă față de apropierea sfârșitului vieții. Vorbitorul contemplă frumusețea naturii, dar simte că trebuie să plece înainte de a se bucura pe deplin de ea, lăsând în urmă amintiri prețioase.