Nu trebuie să coborâm în pământ
ca să înrădăcinăm în foc
calea sângelui.
Nu trebuie să construim biserici
de lemn pe fiecare stea
a universului vizibil.
Nici să scormonim cerul cu sabia
minţii până la mitra stelei
ce ne-a născut.
Să lăsăm acum timpul să ne deșire
crinii din colţurile pentagramei
în care ne-a fost circumscris
trupul,
ca o rană despicată
în cinci lacrimi de sare,
aşteptând trecerea apei prin ele.
Aşa o să îmbătrânim, perfecţi,
în aceste altare de oase
până când
ne vom înălţa odată cu steaua
sângerând, în cădere,
cosmologia inimii.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de suferință și îmbătrânire ca procese spirituale. Vorbește despre acceptarea condiției umane și transformarea durerii în înălțare spirituală, sugerând că îmbătrânirea și moartea sunt parte integrantă a unui proces cosmic mai amplu.