Curg apele acestea-ntunecate,
Care din cer, din munți, se-nvolburară;
Câmpiile-nflorite se uscară,
E frig, iar valea n-o mai poți străbate.
Trecu și vara, arșița-ntre alte,
Lucruri cu alte lucruri se schimbară;
Sorții perfizi de-acum abandonară
Legile lumii haosului toate.
Timpul își are ordinea lui clară;
Dar lumea nu; ea își pierdu măsura,
De Dumnezeu lăsată în uitare.
Păreri, uzanțe, întâmplări, natura
Fac despre viața asta să ne pară
Că nu e-n ea mai mult decât ne pare.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj dezolant și o lume în declin, unde natura se deteriorează și ordinea este înlocuită de haos. Perspectiva este una de melancolie și resemnare, sugerând că viața nu oferă mai mult decât aparențele triste pe care le vedem.