Fata regelui din Spania
A vrut să-nvețe-un meșteșug
Să coase haine bune și frumoase
Să curețe, să spele din belșug.
La prima haină ce-a-ncercat
S-o spele cum a vrut
Inelul de pe albul deget
În mare i-a căzut.
Suavă, dulce cum era
Ea începu să plângă,
Tocmai trecea un cavaler
Pe-aproape, lângă strungă.
„Dacă aduc inelul
Din apa cea spestriță
Ce voi primi atuncea? “ –
„Desigur, o guriță“.
Se dezbrăcă-n grabă
În valuri el pătrunde
Dar când ieși afară
Inelul nu-i niciunde.
A doua oară intră
În apa-nvolburată
Dar și de data asta
Degeaba el îl cată.
A treia oară însă
Îl scoaseră-n coșciug!
Fugii fetița acasă:
„Nu vreau un meșteșug“.
Sensul versurilor
O prințesă naivă promite o recompensă unui cavaler pentru a-i recupera inelul pierdut. Cavalerul moare încercând să-l recupereze, iar prințesa învață o lecție dură despre consecințe.