Sara bună, lună plină
De la badea din grădină
Sara bună, lună plină
De la badea din grădină
Sara bună mii de stele
Din cărări cu floricele
Din cărări cu floricele.
Nu bag vină dorului
Cât îi partea omului
Nu bag vină dorului
Cât îi partea omului
O trecut și el o dată
Pe la mine pe la poartă
Pe la mine pe la poartă.
Și de-atunci îmi ține calea
Parcă mi-l adună valea
Și de-atunci îmi ține calea
Parcă mi-l adună valea
Da’ nici valea nu-l adună
Că vine de voie bună
Că vine de voie bună.
Așa-mi vine câte-un dor
Când stau sara la izvor
Eu îi spun cu vorbă bună
Mergi dorule la fântână
Acolo-i găleata plină
Și-are cupa lângă ea, măi
Bea dorule cât îi vrea, măi
Bea dorule cât îi vrea, măi
Sensul versurilor
Cântecul exprimă sentimentul de dor și melancolie, personificat și adresat direct. Natura este un cadru intim al acestui sentiment, iar amintirea dragostei completează tabloul.