Din dulcele chin,
din amara plăcere
ce între moarte ne poartă
și-nviere,
din voluptățile nopții,
din caldă împărăție,
o umbră-ți rămâne
subt ochi, ușor albăstrie.
Cu ce să asemăn adaosul,
când vraja pereche nu are?
Cu o priveliște, cu vreo-ntâmplare,
uitate-n ținuturi uitat-legendare?
De izbânzi, răspunzând în pierzanii,
de-un farmec rănit –
amintește umbra subt ochi,
de-o prelungire la nesfârșit
a vremii cu freamăt de mai,
de mireasma răsurii, de arderea gurii,
de Eva în fugă ieșind din rai
și, nu știu cum,
de-ntâia ei umbră căzută pe drum.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema nostalgiei și a pierderii inocenței, reflectând asupra trecerii timpului și a impactului evenimentelor primordiale, cum ar fi izgonirea Evei din rai. Umbra menționată simbolizează amintirea persistentă a trecutului și a consecințelor acestuia.