Mocnește copacul. Martie sună
Albinele-n faguri adună
și-amestecă învierea,
ceara și mierea. Nehotărât între două hotare,
cu vine trimise subt șapte ogoare,
în văzduhuri zmeu,
doarme alesul, copacul meu.
Copacul meu. Vântul îl scutură, Martie sună.
Câte puteri sunt, se leagă-mpreună,
din greul ființei să mi-l urnească,
din somn, din starea dumnezeiască.
Cine vântură de pe muncel
atâta lumină peste el? Ca lacrimi – mugurii l-au podidit.
Soare, soare, de ce l-ai trezit?
Sensul versurilor
Piesa descrie trezirea naturii la viață odată cu venirea primăverii. Un copac, simbol al vieții latente, este readus la viață de forțele naturii, reprezentând un ciclu continuu de renaștere și transformare.