Țin răboj în duh arhaic.
Număr ca ciobanul
câte-s albe, câte-s negre
zilele, tot anul.
Număr pașii, ai frumoasei,
până-n pragul ușii.
Stele număr câte are
cuibul Găinușei.
Câte sunt, de toate, număr,
amăgiri și fumuri,
ziua-ntreagă număr, număr
rătăciri și drumuri.
Număr pietrele pe care
mândra trece vadul –
și păcate pentru care
mă va arde iadul.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a numărării experiențelor vieții, atât bune, cât și rele. Naratorul își exprimă o melancolie profundă și o conștientizare a păcatelor și a consecințelor acestora.