Vă pierdeți voi unde pribege…
Și jalnic a voastră doinire
Se stinge ca-n suflet de fată
Întâia ascunsă iubire.
Se zbuciumă codrul sub vântul
De toamnă și basmul și-l curmă;
Iar freamătul frunzelor moarte
Vă cântă cântarea din urmă.
Cu murmurul vostru deodată
Se pierde speranța strigării
Gemută de piepturi zdrobite
Departe… în marea uitării…
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj melancolic de toamnă, unde natura se stinge și speranța se pierde în uitare. Versurile evocă sentimente de tristețe și regret, sugerând o pierdere ireversibilă.