Pașii profetului.
Mi-am înfipt călcâiele în stânci.
Ca să-mi arate cât mai mulți din aștrii bolții
Pământul își apleacă munții-n calea mea
ca o cămilă umerii pleșuvi.
Ori unde-aș merge
prin mulțime
încărcat de visuri, care duc spre mare
pașii mei tainici.. sunt așa de tăcuți,
că nu-i aude nimeni împrejur, –
dar pașii mei tăcuți sunt așa de tainici,
că se aud până-ntr-al șaptelea cer.
Eu sunt profetul; fantoma vremii nu m-atinge.
Pe unde am venit aici?
– Pe calea laptelui?
Un vânt aprins de goana prin deșert mi-azvârle
nisip în ochi,
lăcuste-n plete –
și nările pustiului mi-adie-n drum
miresme de smochini.
Inimă,
de ce suspini?.
Străbat deșertul gol prin mărăcini –
și-mi număr urmele lăsate
printre stele,
printre spini.
Lucian Blaga – POEZII -1982
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie spirituală a unui profet, marcată de introspecție și revelații. Profetul străbate un deșert simbolic, căutând înțelesuri profunde și conectându-se cu divinitatea.