Murind zeii își lasă
în urma lor templele,
precum melcii
căsuliile goale.
Pentru mii de ani, pentru vremi fără capăt
ei și le lasă,
spre mângâierea
vârstei de azi și de-apoi.
Dar nici un vestigiu al erei de aur,
oricare-ar fi chipul lui,
nu-nvinge tristețea noastră
în fața timpului.
Din ciclul „Mirabila Sămânță”
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a melancoliei resimțite în fața vestigiilor lăsate de epocile trecute. Chiar și măreția templelor nu poate alina tristețea umană în fața inevitabilului curs al timpului.
