Văzui cândva prin munți iberici, ca de lună,
arida curte, stânci și-o dogorâtă vatră,
o așezare unde om și floare, piatra
își potriveau frumusețea aprigă-mpreună.
În cerc îngust, din care visul nu mai scapă,
un măgăruș se învârtea-nhămat, subt soare,
găleți să urce în fântână, să coboare,
cu truda lui scotea un firicel de apă.
Și jgheabul picură, la capăt să se-aleagă
verdeața firavă a unui strat de humă.
Aci pământul n-a fost niciodată mumă.
Măgarul orb, în învârtire, rar curmată,
subt arșiți adapă, cu sete,
vara-ntreagă, agave, nalbă, oleandri și mușcată.
Sensul versurilor
Piesa descrie un măgăruș care muncește neîncetat pentru a scoate apă dintr-o fântână, într-un peisaj arid. Prin truda sa, el asigură supraviețuirea vegetației într-un loc unde pământul nu este generos.