La mare.
Vițe roșii,
vițe verzi sugrumă casele-n lăstări sălbatici
și vânjoși asemenea unor plopi ce-și
strâng în brațe prada.
Soarele în răsărit – de sânge – își spală-n mare
lancile, cu care a ucis în goană noaptea ca pe-o fiară.
Eu
stau pe țărm și sufletul mi-e dus de-acasă.
S-a pierdut pe-o cărăruire-n nesfârșit și nu-și găsește
drumul înapoi.
(1919)
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de melancolie și dor, unde sufletul se simte pierdut și departe de casă. Natura, cu marea și vegetația luxuriantă, devine un cadru al acestei stări interioare, reflectând o căutare a drumului înapoi.