Da, negrii din dumbrava africană,
ce dragi îmi sunt ei, oamenii de humă!
Îi încarnează necurmat sub lună
telurică putere năzdrăvană.
Trăiesc prin obiceiul-poezie
de a păstra-ntre ei, sub streșini,
cranii de la străbuni-părinți: prezențe stranii,
în veci perpetuării chezășie!
Incendiu când se iscă-n așezare,
îi vezi zorind, cu cranii subsuoară,
să-și mânuie-n păduri trecutul mare,
precum din mușuroi spart cu piciorul
în panică furnicile își cară
sub chip de ouă-larve – viitorul.
Sensul versurilor
Piesa evocă o imagine a Africii, concentrându-se pe legătura profundă dintre oameni și strămoși. Craniile păstrate simbolizează respectul și continuitatea tradițiilor, în timp ce imaginea incendiului sugerează importanța protejării trecutului în fața amenințărilor.