Și anotimpuri, vânt de miazănoapte
sau vânt de sud de m-ar căuta,
pe-o treaptă m-ar găsi în preajma ta.
Și călători, iscoade de departe,
și patrie, morminte, bolovani,
dacă de mine toate-ar întreba,
m-ar dibui prin vânt în preajma ta.
De zile, săptămâni, de luni, de ani,
mă pierd în ochii tăi, mândră iubire.
Ca din oglinzi, ce singure nu mint,
încerc să dobândesc o dumirire
că aripile ce le simt în spate
aievea sunt din pene de argint
sau o părere doar de greutate.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de apartenență și iubire profundă, sugerând că, indiferent de circumstanțe, naratorul se regăsește mereu în preajma persoanei iubite. Metafora aripilor de argint ridică întrebări despre realitate și percepție, sugerând o transformare interioară sau o iluzie.
