Și era frontiera,
Era roua de pământ fertil…
Râul frângea deja iluziile mele
Și vestul se reliefa în depărtare
Unde primele piscuri carpatice îmi vorbeau de acasă…
Vara era departe,
Dar de acel pământ și de acele pietre
Mi-aș fi zdrobit în continuare mâinile…
Rămân amintirile
Și câteva zile în plus
dăruite timpului care se scurge.
Sensul versurilor
Piesa evocă sentimente de nostalgie și dor față de locurile natale, natura și amintirile legate de acestea. Vorbitorul își exprimă atașamentul profund față de pământul și peisajul descris, chiar și cu prețul sacrificiului.