Așa trăiești când ai o inimă rece.
Ca mine: în umbre, târându-te peste stâncile rebele,
pe sub marii arțari.
Soarele abia dacă mă atinge.
Câteodată îl văd primăvara devreme, răsărind foarte departe.
Apoi îl acoperă frunzele și-l ascund cu totul. Îl simt
scânteind prin frunziș, schimbător și haotic,
ca atunci când cineva lovește marginea paharului cu o lingură de metal.
Lucrurile vii n-au toate nevoie de lumină
în aceeași măsură. Unii dintre noi
ne facem singuri lumina: o frunză de argint
– ca o cărare ce nu poate fi folosită de nimeni, un lac de argint
neadânc în întunericul de sub marii arțari.
Dar tu știi asta deja.
Tu și ceilalți care credeți
că trăiți pentru adevăr și, prin urmare, iubiți
tot ce e rece.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema izolării și a găsirii luminii interioare în absența căldurii exterioare. Vorbitorul se identifică cu urzica moartă, o plantă care prosperă în umbră, sugerând că adevărul și frumusețea pot fi găsite și în locuri întunecate, reci.