Oprește-ți gemetele. Nu-i nimic mai caraghios
Decât un om gemând
De nu cumva e unul care plânge.
*
Mă plimb
Cu un tăiș de umbră în mine;
Mă plimb
Cu o pisică în memorie;
Mă plimb
Cu un mănunchi de flori fanate
Și cu fotografii îngălbenite;
Mă plimb
Cu un veșmânt ireparabil;
Mă plimb cu-o gură cât toate zilele în inimă.
*
Cu cât poemul e mai scurt
Cu atât pătrunde mai adânc în carne
*
Acest poem trebuie alungat
Căci în cetate nu e loc
Pentru exemplele durerii
*
Duceți în altă parte pașii aceștia răniți.
*
Cine spune: Mi-e rău
Îi uită pe ceilalți.
*
Nu e de ajuns să taci:
Trebuie să știi să spui altceva.
*
Blestemată fie planta
Care nu bucură ochii;
Poetul n-are dreptul
Să rămână astfel, fără să-nflorească.
*
Nu există rană
Pe care un pic de fard
Să n-o astupe,
Țipăt să nu se poată încovoia;
Singura crimă este discordanța.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare profundă de melancolie și durere interioară, acumulată din amintiri și experiențe traumatizante. Vorbitorul se simte rănit și caută o modalitate de a depăși această suferință, dar constată că societatea nu are loc pentru exprimarea deschisă a durerii.