Când un înger moare, din cer curge o lacrimă
lacrima se face ploaie iar lumea-i cuprinsă de rugină
și fiecare se zbate să facă, să dreagă
să treacă peste problemele care-l apasă zi de zi
când vezi că tot intră-n tipar te-ntrebi
dacă să tragi concluzii sau e prea devreme
cauți veșnic o modalitate de-a nu te mai teme
ora șapte s-a lăsat seara și ploaia s-a-ntețit
ma văd stând în pat, n-am idei să fac un beat
oricum am făcut destule pentru mințile nebune
și-am ajuns să dau pe ele da-ncă-mi dau filme pe elle
mulți avem filme proaste dar noi suntem regizorii
deci facem ceva sau rămânem tot așa?
evoluăm, direcția-i bună, doar că sensul e greșit
și mă necăjesc și eu când te văd așa necăjit
zece zero șapte, azi am început devreme
ca să nu mai stau până târziu că și așa nu mai pot
cu stilu’ de viață m-a prins oboseala
și bine că nu mi-a plăcut drogangeala
se putea și mai bine da’ se putea mult mai grav
nu pot decât să-mi mulțumesc acum că n-am niciun narav
n-am degetu’ suav pentru că nu sunt trândav
deși n-am fost zugrav, nu am fost nici zidar
nici nu mai pot merge pe cărare c-a inundat-o ploaia
drumul e alunecos și întunecos
iar eu în picioarele goale și fără lanternă
nu am nici măcar o șansă să merg în neștiință, beznă
mai am o întrebare, când un înger moare, unde se duce?
o ia printre noi, sau ca noi în pământ
când un înger moare, unde se duce?
privește-mă cum plec și spune-mi..
o sticlă de cola pe masă
e terminată, dar treaba mea încă nu
capu’ plin și-inima goală doar beat mă simțeam viu
ce simțeam nu pot să descriu
voiam să mă opresc, știind că greșesc
i-un lucru firesc da’ n-am vrut să clachez
mă bucur că n-am făcut-o, deși-ncă am dubii
c-am probleme cu-ncrederea în mari proporții
cânt la pian cu ochii închiși plângând
ca-n ultima vreme m-a-nspăimântat fiecare gând
existența mea se află sub semnu-ntrebării
e o chestiune de timp pan’ o să fiu dat uitării
parcă am de toate cumva? zi-mi dacă așa pare
o să-ți dovedesc că nu mai am nimic îți jur
am niște amintiri de-ar trebui să zic amin
deschide-mi pieptul și vezi ce-a rămas acum
dacă mor diseară, mă-ntreb cui îi voi lipsi?
oare voi fi ținut minte sau rămân în lemnoase cutii?
tot ce-am făcut și creat va rămâne-n mintea cuiva
sau va fi totu’ uitat și aruncat în debara?
când o să mor n-o să las bunuri nimănui
o să las caietu’ ăsta de căpătâi
e special însă nu va schimba lumea
dar o să schimbe lumea pentru tine
tins pe canapea și privind spre tavan
curge un dicționar eu selectez
cuvinte rafinate simultan
expresii cu care mă delectez
un vânt rece de mori bate și-mi dă fiori
seara asta devine parcă tot mai întunecată
o vioară mă-nvioară când viața-i amară
asta e cântecul meu de lebădă, ultimul din cămară
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de melancolie, depresie și reflecție asupra vieții și a morții. Naratorul se confruntă cu gânduri întunecate și se întreabă despre sensul existenței și impactul pe care îl va avea asupra lumii.