Cad frunzele, într-o perdea gălbuie.
De pe terasă vrut-am să privesc,
Prin zborul lor, statura ta, dar nu e;
Doar muntele departe îl zăresc.
Sunt singură și dorul tău mă cheamă.
Cad frunzele, și eu oftez prelung.
Nici norii la tine nu ajung,
Căci toți, deasupra mării, se destramă.
Și vești de groază vin dinspre câmpie:
Asupra lumii iar barbarii cad!
S-a-ntors trimisul nostru din solie,
Cu veste rea, la Porțile de Jad!
Cu oștile ce face Hanul, oare?
În răsărit veni-vor, la hotar?
Să câinesc sau nu, căzuta floare?
Sunt singură de mult, și-i toamnă iar.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și dor în timpul toamnei, pe fundalul amenințărilor unui război iminent. Naratorul reflectă asupra pierderii și incertitudinii viitorului, simțindu-se izolat și vulnerabil.