Dar erau aceste din urmă trepte atât de roase
Că le-au suit de-a bușilea sub boltirile joase
Și-atât de tare-i amețea Înaltul
C-au uitat unul de altul:
El se duse la dantelărese,
Îi dară vișinată și delicatese,
Apoi stătu la masă cu cele două iubețe:
Ciorbă de miel, angemaht, cornulețe
Vai, și ea, la rându-i, legală,
Se cufundă goală
În imensă cupă cu rachiu de ienupăr
Din living-roomul lui Garry Cooper.
Pe urmă s-au trezit
În tunelul alburit,
Pardosit
Cu clisă.
Erau siguri că urmează o curbă închisă,
În fund ardea palid bec,
Li se părea ne-ncetat că trec
Literații roșii, vagi figuri oafe,
Poate lalele, poate garoafe
Emanând un miros cald:
Frunză verde sticlea, ca de smarald.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie într-un tunel metaforic, unde personajele se pierd în plăceri efemere și uită de sine. Tunelul simbolizează o stare de inconștiență și decădere, unde realitatea este distorsionată și granițele se estompează.