O! tinere-n costum de arnăut,
De ce n-ai spus că vii din absolut?
Era frunzișul leneș, desfăcut
Peste cireși răscoapte-n așternut..
Atâta vară când ai apărut,
Era, încât, o, Doamne, n-am știut
Că vii cu veste dintr-un alt ținut,
Ci gând că ai de pradă am crezut.
O! tinere, ce dulce ai căzut,
Atât de bun în iarbă, de tăcut,
Că șișul l-am ascuns, și prefăcut,
M-am aplecat spre tine să te-ajut:
Zâmbea în locu-ți hoit plăpând de ciut.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema îmbătrânirii și a deziluziei. Naratorul este confruntat cu realitatea crudă a trecerii timpului, personificată printr-o întâlnire cu un tânăr care aduce vestea morții și a pierderii inocenței. Finalul dezvăluie o imagine macabră, simbolizând inevitabilitatea morții.