Tăiați, departe, scânduri cu proaspete rășini
Să treacă după-amiaza prin dinți de fierăstraie.
Atunci, ciorchini de coacăz, sub garduri, la vecini
Vor tremura din umbră că vrejul li se taie.
Și iar va-ntoarce poarta binețe automate
Când vor intra strămoșii cu oase străvezii,
Cum învățăm, să vază, materiile toate
Zâmbind pe la ferestre, ca și când ar fi vii.
Va fi cu ei și unul atât de gri, de vechi,
Că lune răsucite la fiece mișcare,
Purtate, verzi, prin curte și trase în perechi
Or să se-așeze, strâmbe, prin pomi, în chip de floare.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment profund de nostalgie, amintindu-și de trecut și de legătura cu natura. Imaginile poetice sugerează o reîntoarcere la origini și o contemplare a efemerității vieții.