Leo Butnaru – Scrisoare Închisă

În ușor îndușmănitele zile ale lui noiembrie,
iubito, mă gândeam să-ți trimit
o scrisoare deschisă (ce clișeu!);
să-ți adresez
o scrisoare deschisă
precum se face în cazul regilor,
președinților de state,
prostănacilor de fotbaliști,
altor magestați…
În realitate însă,
am a-ți adresa o scrisoare închisă
pe care zic e bine că nu o va cunoaște nimeni altcineva,
scrisoare închisă cu niște coordonate închise ale
nedivulgatului delir al tăcerii în care
avui a trage concluzia că
atunci când se gândește la dragoste
fiecare din noi confirmă o
mare singurătate.

Sensul versurilor

Piesa exprimă sentimentul de singurătate resimțit în dragoste, ascuns într-o scrisoare intimă. Vorbitorul reflectă asupra naturii personale și nedivulgate a acestor sentimente, contrastând cu declarațiile publice de afecțiune.

Lasă un comentariu