Pe bolta fermecată în tăcere,
Romantic răsări Luceafăr blând,
Scăldat în dor de-o caldă mângâiere
A clipei reaprinse peste gând.
Sunt prinşi de somn poeţii printre vise
Adânci idei înmiresmate-n noapte,
Doar un Luceafăr poarta larg deschise
Privirilor încătuşate-n şoapte.
Curg flori prin ochii lumii-nduioşate,
Spre raze de Luceafăr mâini se-ndreaptă,
Inima vieţii-n pieptul clipei bate
Şi visul nostru peste dor aşteaptă.
Luceafărul tresare, se-nfierbântă,
Croind destin prin rodnica-i recoltă,
Pe când un veac şi jumatate cântă
Cu Eminescu blând zâmbind pe boltă.
Sensul versurilor
Piesa evocă figura Luceafărului lui Eminescu, celebrând moștenirea sa poetică după 150 de ani. Versurile exprimă un sentiment de nostalgie și admirație față de creația eminesciană, văzută ca o sursă de inspirație eternă.