Frumoasele Circee, ca flacăra de vii,
dispreț nu merita de fel.
Nu de mânie ard, ci de preaplinul bucuriei și iubirii,
izvor îmbelșugat de plăceri,
dulce făgăduință a voluptății.
Dar dacă trebuie să-nșele o inimă îndrăgostită,
dacă și-au pus în gând pierzania ei,
dacă pe pământ sunt trimise de-un zeu mânios,
îndată devin de nerecunoscut:
senina boltă a cerurilor parcă
nu le-ar fi împrumutat gingașa-i culoare,
binefăcătorul soare parcă nu s-ar fi-nduplecat
să le dea vălvătaia flăcării
din trupu-i de foc.
Sensul versurilor
Piesa descrie frumusețea inițială a unor ființe (Circee), care se transformă în ceva periculos și dezamăgitor atunci când sunt puse în slujba unor scopuri malefice. Subliniază contrastul dintre aparență și realitate, avertizând asupra potențialului distructiv al frumuseții înșelătoare.