De-s fericit sau ba, nu cercetez.
Dar la un singur lucru gândesc cu bucurie –
că-n marea adunare (pe care o urăsc)
cu-atâtea cifre – nu sunt și se știe
că nu mă aflu-n suma cea totală
înnumărat. Și mi-e de-ajuns această bucurie.
(februarie 1897).
Sensul versurilor
Poezia exprimă o bucurie paradoxală în a nu fi inclus într-o masă anonimă, preferând individualitatea. Vorbitorul găsește satisfacție în a nu fi doar o cifră într-o adunare pe care o detestă.