Kefren:
Mă-ntreb: cât e ceasul vieții? Dar cel al morții?
În zadar fug de eșec, mă devorează liniștea nopții
Mă prind zorii visând crepuscul grăbit de timp
Niciodată pregătit
Gata să fiu mâncat de vid…
Un infinit grăbit
Degeaba, c-am tot albit
E stupid să crezi că-i devreme să mă gândesc la sfârșit
M-am tot gândit
Încă de când eram copil mic
Și când va veni vremea, mă voi integra în infinit!
Dar până atunci rămân ancorat în același ritm
Nervos ca Stormu, m-am degradat ca graff-uri pe zid
Copac bifurcat, ca omul… Care jumate-i tristă?
E totul fad ca somnul, ține sentimente în batistă
Încă o zi tristă
Blestemat ca-n eșec să fiu cap de listă
De-ajuns o criză
E timpul să-mi strig: Rezistă!
Alerg singur pe pistă
Sunt un pariu fără miză
Sec și lipsit de conținut, dau battle cu mine și-i remiză!
Speranțe stinse, îs rece, poți să pescuiești la copcă
Rege exilat, constant (?) sufletu din roca
Miriști aprinse, game over!
Abia începuse jocul
După foc vine potopul
În zare vibrează clopotul
Adu-mi aminte scopu’
Adu-ți aminte nisipul
Clepsidra spartă, oglinda nu-mi mai reflectă chipu
Picuri stropi gri pe tabloul orbit de ceață
O clipă de viață
Contemplez la o clipă de gheață…
Para:
Prin ochii mei n-o să vezi nimic plăcut!
Sunt insuportabil cu natura mea de om cretin..
N-am cum să-ți las gând bun când eu singur sunt pierdut
De ani buni și nu găsesc un motiv să mai revin..
Vreau viața veșnică, nu să mor de fiecare dată când pun punct
Totul e prea scurt…
Învins, cu sute de pumnale-n spate să uit cine sunt
Legat la ochi și mâini, toți îmi strigă să mă arunc…
Semeni dragi și buni, mi s-a zis să vă respect
Să nu vin cu întrebări, să cred și să accept!
Dar eu vă văd că sunteți slabi și mai pierduți ca mine
Citesc pe voi neliniști, cum v-ascundeți toate grijile..
Să fim reali: sunt un arogant confuz
Doar că îmi privesc aproapele cu ură și dezgust!
Poate nu pe toți, poate sunt eu suflet rătăcit
Și-mi caut un cămin în care doar să mor zâmbind…
C. o. D:
Tremură acele ceasului, ecran incolor
Cad ușor, purtat pe aripi de viscol
Blestem celor ce și-au abandonat privirea la pas de alcool
Dau inimii ocol
Ce pion! Lângă rege a îngenuncheat
Ciudat, paralizat în al lui pătrat
Am plecat, spun nu, dar deja asta știa
Dar el voia o relație rece ca necrofilia…
Ia spune-mi tu: Ce mers invers, prinde sens?
De ales mărul cules
Cu palme de deces?
Sunt un număr impar
Știu, nu prea par
Ca un dramaturg într-o mahala de gazetari..
Aștept zi lumina
O noapte cu luna plină
Consolat cu gândul că n-o să mai vină
Și-ți port vina…
O, tu, divină așteptare!
Norii par atât de negri, deși pe cer e soare…
În suflet, ninsoare
Sinonim de purificare
Taie-mi aripile să mă pot ține pe picioare
Întind mâna după tine ca-n ultima clipă
Câte clipe de genu’ am suportat… Risipă!
Într-o oglindă spartă las tot ce am trăit
Ce ființă orfană, cu mască de mim pe chip!
Zâmbește abuziv, spune ca să mă aline:
V-aș omorî pe toți, și-aș începe cu mine…
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare profundă de depresie și disperare, reflectând asupra efemerității vieții și a inevitabilității morții. Vorbitorii se simt pierduți, deconectați de lume și de ei înșiși, căutând un sens într-o existență percepută ca fiind lipsită de valoare și plină de suferință.