I:
Asta e lumea mea cu tot cu bune și rele
Zile ușoare și grele
Între țigări și cafele
Cu clădiri și șosele
Herăstrău cu lalele
Pictat în acuarele
În culori și vopsele
Simt pe propria piele
Ce se schimbă-n jur
Mă-mbată aerul rece, devin un trubadur
Mahmur, nomad pierdut în cetatea lui Bucur
Rătăcesc prin murmur
Nu vreau să-i găsesc cusur
Iar de visez și dorm
Să mă trezesc din somn
Nu vreau, nu pot să suport
Un univers să răstorn
Sunt prea mic, simplu om
Într-un spațiu enorm
Îmi scriu viața zi de zi într-un roman foileton
Sunt o parte din lume sau sunt un intrus
Acceptat sau impus
Cert e că sunt intrus
În forfota orașului din amurg în apus
Lupt, nu mă las răpus, expus, exclus.
Refren:
Schimbă-te pe tine dacă vrei să schimbi ceva
Învață să privești cu inima spre lumea ta
Fii artist și crează un pastel în penel
Eu nu vreau să schimb nimic, cum ar putea fi altfel.
Schimbă-te pe tine dacă vrei să schimbi ceva
Învață să privești cu inima spre lumea ta
Fii artist și crează un pastel în penel
Eu nu vreau să schimb nimic, n-ar mai putea fi la fel.
II:
Ca un individ hibrid între pictor și poet
Atac direct foaia ce ține loc de chevalet
Că am ales să vărs cuvântul în vers ca mod de artă
Rime curg din penel, pictez tablouri dintr-o dată
Avantajul e că în loc de pensulă-i creion
Mă manifest în București needucat la Barbizon
Conturez vaste contraste în culori vii și sumbre
Cu prea puține lumini și poate mult prea multe umbre
Inspirat de-un alter ego care-mi ține loc de muză
Reflexie în oglindă care se transformă-n pânză
Și-l vezi pe el în peisaj înconjurat de verde
Când mintea i se pierde printre atâtea gânduri negre
Are culori închise-n suflet, nu poa’ să le scoată
Între forme fără fond e trecător ca niciodată
Lupta dintre static și mobil privind-o senil
Aceleași blocuri sub nori sau cer senin
Aceeași lume-n mișcare, universul prins în timp
Cum ar putea fi altfel? N-aș putea să-l schimb.
Refren:
Schimbă-te pe tine dacă vrei să schimbi ceva
Învață să privești cu inima spre lumea ta
Fii artist și crează un pastel în penel
Eu nu vreau să schimb nimic, cum ar putea fi altfel.
Schimbă-te pe tine dacă vrei să schimbi ceva
Învață să privești cu inima spre lumea ta
Fii artist și crează un pastel în penel
Eu nu vreau să schimb nimic, n-ar mai putea fi la fel.
III:
Oscilez din nou între cuvinte și culoare
Cromatica variază în funcție de stare
Când începi să creezi peisaje se adună
Fiind gata să compună o imagine nocturnă
Cu lumini portocalii ce de ani sunt prăfuite
De atâta amar de vreme se reflectă obosite
În apa Dâmboviței, semn că totul e la fel
Lumea e aceeași mâine, eu nu sunt la fel ca ieri
Asta e lumea mea și e la fel dacă plec
Că mulți oameni vin, trec
Puțini înțeleg că are un farmec aparte și n-aș putea să-l reneg
Și de-aș încerca să-l dezleg, aș fi un sacrileg
Schimb ce pot schimba când mă privesc în oglindă
Văd un om ce-și dorește dar nu poate să pretindă
Tot ce e în jurul său să se transforme să cuprindă
Într-o flacără s-aprindă dorința sa mocnită.
Refren:
Schimbă-te pe tine dacă vrei să schimbi ceva
Învață să privești cu inima spre lumea ta
Fii artist și crează un pastel în penel
Eu nu vreau să schimb nimic, cum ar putea fi altfel.
Schimbă-te pe tine dacă vrei să schimbi ceva
Învață să privești cu inima spre lumea ta
Fii artist și crează un pastel în penel
Eu nu vreau să schimb nimic, n-ar mai putea fi la fel
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de acceptare a lumii așa cum este, concentrându-se pe schimbarea personală ca singura modalitate de a influența realitatea. Artistul își exprimă dorința de a se adapta și de a găsi frumusețe în cotidian, refuzând să schimbe esența lucrurilor.