Unde nu-i nici mare, nici ploaie,
Nici soare, nici umbră,
Unde nu-i nici facere, nici desfacere,
Unde nici viața, nici moartea nu-i stăpână,
Nici durerea, nici plăcerea,
Dincolo de stările de transă,
Dincolo de vorbe, prieteni,
E starea unică de sahaj
Ce nu poate fi cântărită
Sau epuizată.
Nu-i grea, nici ușoară,
N-are părți de sus
Și nici părți de jos,
Nu cunoaște asfințitul zilei,
Nici negura nopții,
Unde nu e nici vânt,
Nici apă, nici foc,
Acolo se află Maestrul desăvârșit.
E inaccesibilă starea aceasta,
Este și va fi întotdeauna,
Atinge-o prin binevoirea Maestrului.
Spune Kabir: „Mă predau
La picioarele Învățătorului meu,
Rămân absorbit
În adevărata Lui prezență.”
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de transcendență dincolo de dualitățile vieții, un loc inaccesibil minții, unde se află Maestrul spiritual. Este un îndemn la predare și absorbție în prezența divină pentru a atinge această stare.