Oh, Sadhu, acesta e orașul morților.
Sfinții au murit, trimișii lui Dumnezeu mor,
Yoghinii cei plini de viață mor și ei!
Mor regii, supușii lor de-asemenea,
Mor cei care vindecă și mor și cei bolnavi.
Moare Luna, Soarele moare,
Pământul și Cerul de-asemenea mor.
Mor până și îngrijitorii celor paisprezece lumi,
Ce nădejde să-ți pui în oricare din acestea?
Mor Cei Nouă, Mor Cei Zece,
Cei Optzeci și Opt mor și ei tare lesne,
Cele Treizeci și Trei de Crora Devatas mor,
E un mare joc al Timpului.
Ne-numitul (Naam) trăiește fără vreun sfârșit,
Alt Adevăr nu există.
Spune Kabir: „Ascultă, Sadhu,
Nu te rătăci, ca nu cumva să mori și tu.”
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre inevitabilitatea morții și efemeritatea tuturor lucrurilor lumești. Singura constantă este divinul, Ne-numitul (Naam), și căutarea acestuia este singura cale de a evita rătăcirea și moartea spirituală.